125 lei (25% din ISR), pentru adultul cu handicap grav (majorat de la 106 lei); 100 lei (20% din ISR), pentru adultul cu handicap accentuat (majorat de la 79 lei); 50 lei (10% din ISR), pentru adultul cu handicap mediu (majorat de la 39 lei). Valoarea sprijinului financiar in functie de gradul de handicap (de la 1 iulie 2018) a raspuns la intrebare la 19 Dec. 2014. Salariatului ii revine obligatia sa adune actele necesare pentru dosarul de pensie si depunerea acestului dosar la casa de pensii de care aparrine cu domiciliul incepand cu data la care indeplineste conditii de pensionare. Art.76din HG 257 DIN 2011. (1) Actele a pentru limita de varsta, anticipata si Obtinerea certificatului de handicap. Publicat pe iulie 19, 2019 de Dr. Carmen Vochescu. Pentru a fi incadrate in handicap, persoanele care solicita acest lucru trebuie, in primul rand, sa fie evaluate de asistenti sociali, medici de specialitate sau psihologi. Serviciul de evaluare complexa a persoanelor adulte cu handicap (SECPAH) este Potrivit art. 77 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, pensionarii de invaliditate încadrați în gradul I au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizație pentru însoțitor în cuantum fix. Alin. (2) al aceluiași articol prevede că valoarea indemnizației pentru însoțitor reprezintă 80% din cuantumul unui punct de pensie, stabilit în Care sunt actele necesare pentru pensionare pe caz de boala? sunt angajata din data de 27.03.1987 si am lucrat pina anul trecut cand am foast diagnosticata cu cancer pulmonar din data de 11.04.2016 pina in prezent am beneficiat de CM.Boala a intrat in remisie dar trebuie sa iau in continuare citostatice pe baza de pastile.Mi-sa dat voie sa După cum am menţionat anterior, este nevoie de anumite condiţii pentru a primi o astfel de pensie. Condiţia principală pentru a beneficia de pensia de boală sau handicap este ca persoana care o solicită să fie inclusă în unul din cele trei grade de handicap prevăzute de către legea română. Cele trei grade de handicap sunt, în uKYa9S.

acte necesare pensie handicap cancer